Anatomia dintelui

Dintii sunt structurile cele mai dure din organismul uman, fiind folositi la muscarea, sfasierea si mestecarea alimentelor, ca un prim pas in digestie. Dintii au un rol si in vorbire, un proces controlat prin directionarea fluxului de aer in gura, cu ajutorul dintilor, limbii si a buzelor. Dintii sunt implantati inoasele maxilare (maxilarul si mandibula). Un dinte este format dintr-o coroana (portiunea care este vizibila in cavitatea orala) si una sau mai multe radacini implantate in oasele maxilare, la nivelul spatiilor special destinate, numite alveoledentare. Coroana are la suprafata smaltul dentar, o formatiune mineralizata care este cea mai dura structura a organismului. Sub smaltul dentar se afla dentina. „Miezul dintelui” este denumit pulpa dentara, care contine vase de sange, limfatice si terminatii nervoase. Pulpa dentara se continua spre radacina dentara cu canalele radiculare, care ajung pana in interiorul osului in care este implantat dintele. Radacinile se fixeaza de oasele maxilare printr-o retea complexa de ligamente parodontale. Smalt Substana lucioasa, anorganica, de culoare alba, formata din cristale de hidroxil apatita care acopera suprafata vizibila a dintilor. Este foarte rezistenta la abraziune. Dentina Substanta proteica, bogat mineralizata, care formeaza masa principala a dintelui. Este stratul cel mai gros din structura dintelui, aflat sub smalt si sub cementul radicular. Cement radicular Tesut dentar, ce acopera dentina radiculara de la colet pana la apex. Pulpa dentara Tesut conjuctiv lax, situat in camera pulpara si canalul radicular. Fiecare dinte are doua parti principale – coroana dintelui – partea vizibila de la suprafata – si radacina situata in maxilar. Aceste doua parti se intalnesc la gatul dintelui (colet), situat chiar sub marginea gingiei.